Dosar penal pentru moarte suspectă la Penitenciarul Giurgiu. Un alt deținut a fost găsit decedat în celulă

Dosar penal pentru moarte suspectă la Penitenciarul Giurgiu. Un alt deținut a fost găsit decedat în celulă
Focar de coronavirus în Penitenciarul Mioveni. Mai mulți polițiști, testați pozitiv! Care este starea deținuților

După ce, pe data de 14 septembrie, doi deținuți au fost găsiți, fără semne vitale, într-o celulă din Penitenciarul Giurgiu, iată că apare un nou caz de moarte suspectă în același penitenciar, iar foarte multe semne de întrebare continuă să rămână fără răspuns.

Deținutul de 30 de ani a fost descoperit mort cu ocazia efectuării apelului de seară, au precizat reprezentanți ai Penitenciarului Giurgiu. Cel încarcerat se afla în evidențele cabinetului medical al închisorii – cu o serie de afecțiuni cronice, se transmite în comunicat -, iar un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean a fost solicitat prin numărul de urgență 112. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, iar decesul a fost constatat la ora 20.35.

”În seara zilei de sâmbătă, 26 septembrie, în jurul orei 19:30, cu ocazia efectuării apelului de seară, personalul Penitenciarului Giurgiu a constatat faptul că o persoană privată de libertate aflată în evidenţele cabinetului medical cu o serie de afecţiuni cronice, nu prezenta semne vitale. În această situaţie, a fost alertat personalul medical propriu, concomitent cu solicitarea prin apel 112 a sprijinului unui echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate, decesul persoanei private de libertate a fost declarat la ora 20:35”, au declarat cei de la Penitenciarul Giurgiu, potrivit informațiilor furnizate de Agerpres.

Deținutul a fost găsit în șoc cardio-respirator

Potrivit aceleiași surse, acest eveniment tragic a fost comunicat Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, pentru efectuarea cercetărilor specifice care să stabilească în ce condiții s-a produs decesul deținutului, iar în cauză a fost deschis și un dosar penal pentru moarte suspectă.

În același timp, a fost informată familia deţinutului, dar și judecătorul de supraveghere a privării de libertate şi Poliția Municipiului Giurgiu.

Așa cum au precizat reprezentanții Penitenciarului Giurgiu, pe corpul deţinutului  decedat nu au fost descoperite urme de violenţă, acesta fiind găsit în şoc cardio-respirator.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×